Mai bine ar tacea

Sictirul cu care ne trateaza unele dintre vinzatoarele de prin magazine, continui sa-l consider izvor nesecat de povesti, povestioare. Ultima experienta de acest gen s-a petrecut cu foarte putin timp in urma, cind una dintr-asta despre al carei I.Q refuz sa vorbesc (era necesar sa te uiti la fata ei si-ti dadeai seama in jurul carei cifre se balangenea) a urlat la mine pentru ca nu stiam unde tine ciocolata in magazin. Scena: ea dupa tejghea, eu patrund pe teritoriul ei. Pentru prima data. Ca orice client care nu a mai intrat pina atunci in magazinul ala, incerc sa detectez locul unde putea avea expuse sortimentele de ciocolungi. Vazindu-mi privirea derutata s-a gindit (probabil) ca n-ar fi rau sa ma incruce si mai tare, asa ca a tunat: "Uita-te acolo (si a pointat partea din dreapta jos a unui raft), daca-ti trebuie ceva ca pe unde te uiti tu n-am nimic!". Pai mai cucoana, unu la mina, de unde mama naibii stii tu ce vroiam sa cumpar? Si doi la mina, chiar daca ai fi ghicit, de cind e interzis uitatul pe acolo unde am io chef? E magazinul tau? Se plateste la intrare dreptul de-a casca gura?

Fara nici o legatura cu I.Q-ul unora dintre aceste specimene de ne iau banii in schimbul produselor (cu riscul de-a parea rea, incep sa ma intreb tot mai des daca aceasta legatura dintre banii mei si casa de marcat, adica vinzatoarea, nu ar putea fi inlocuita cu altceva; de exmeplu, un robot?!), mi-a fost dat sa vad niste anunturi unele mai hazlii, altele mai triste. Nu cred ca mai e nevoie sa precizez de catre cine au fost scrise. Am facut desigur un top trei:

• "sunt ân spate";
• "daca vreti ceva bateti in geam";
• si "nu avem inghetata".

Fie-le vinzarea usoara!